De ce nu imi plac oamenii deprimati

Azi mi-am reconfirmat una dintre teoriile mai vechi: nu imi plac oamenii demoralizati, care nu se bucura de viata.
Bine, nu vreau sa se inteleaga ca vreau sa vad oamenii zambind in continuu sau sarind in sus de bucurie la fiecare 5 minute (desi ar fi destul de amuzant). Dar nu mai vreau sa vad fete patrate, inexpresive, "true si Tokyo Hotel", eventual cu barba asimetrica neingrijita (se stie individu'...cel cu vegas si pufoshenii bleu :D)

Pur si simplu, eu nu reusesc sa inteleg cum unor oameni nu li se intampla nimic bun. Nu reusesc sa inteleg pentru ca, de fapt, eu cred ca li se intampla (si eu am mereu dreptate :D ). Teoria mea e ca de fapt au si ei(dezamagitii, demoralizatii, cei care sunt cu adevarat true), revenind, au si ei parte de o gramada de lucruri bune, doar ca nu sunt in stare sa le aprecieze. Si daca tot nu sunt in stare sa le aprecieze, atunci cineva acolo sus ar trebui anuntat sa nu mai iroseasca "orzul pe gaste" si sa faca o redristribuire a lucrurilor bune catre cei care le pot aprecia si care si le doresc. Daca ar fi asa, macar deprimatii de mai sus ar avea "pe bune" un motiv sa se planga.

Ma consider o persoana energica, optimista, vesela. Sunt exact la polul opus fata de tipul de oameni prezentat mai sus. Rad mult si sunt mandra de asta. Si ma enervez repede. Mai ales atunci cand o persoana deprimata se chinuie sa ma "converteasca".

Azi a fost una din acele zile...zi in care m-am enervat(m-am si deprimat putin, dar doar 5 minute) si nu am putut sa fac nimic sa-mi treaca repede (desi am incercat). O zi in care un tip "nashpa", care e trist in lumea lui si la fel de trist in lumea mea, s-a chinuit sa fim una "in cuget si in simtiri". Si a reusit, timp de 3 ore si un pic, de la 2 la 5 si ceva. Dar dupa ziua de azi eu voi fi la fel de optimista iar el la fel de trist.
In fine...

Later edit: maine ma duc la tuns :D Wish me luck :)